I Wish...

O sa scriu astazi povestea unei fetite care ajunsese sa-si doreasca si sa creada ca i-ar fi mai bine daca n-ar mai fi; daca s-ar face una cu butucul pe care statea, sau cu radasca ale carei coarne ramificate le privea, dupa ce o lovisera din plin, in piept, in timp ce se plimba pe bicicleta ei cu coarne mai putin ramificate; de fapt, adevarul e ca nu era bicicleta ei, ii ramasese “mostenire” de la bunicul ei care nu mai avea cum sa pedaleze;

Era o seara cu luna aproape plina si vant caldut de iunie care-i flutura din cand in cand, pe la nari, parfumul aurit al florilor de tei; si mai era o seara din acea perioada de inceput de vara cand coleopterele ies sa socializeze la un nectar de vorba, si cand pe cer poti sa vezi o droaie de stele cazatoare.

Cand am intalnit-o, primul lucru pe care l-am citit in expresia chipului si trupului ei, incovoiat deasupra radastii, era o tristete resemnata;

Mi-a spulberat repede nelinistea...mi-a spus ca e, pur si simplu, obosita...ca o obosesc toti ochii atintiti asupra ei, ca o obosesc latina si geografia(la ce bun atatea puncte cardinale, spunea ea, si legende si forme geometrice roz, maro si verzi, cand ea, de fapt, nu vrea decat sa le cutreiere, nu sa-nvete definitii de pe-o harta), o obosesc noptile pe care trebuie sa le doarma, privirile pe care le simte-n ceafa, toti baietii care-i dau tarcoale, cu toate gesturile, privirile si povestile lor, atat de diferite si totusi atat de asemanatoare, mai mult sau mai putin rafinate dar care, in esenta, spuneau acelasi lucru; o oboseau toate asteptarile, explicite sau implicite, pe care le simtea ca pe niste muste agasante si ii provocau iritatii invizibile pe toata pielea, de parca o ceata de tantari ar fi incercat sa-i suga tot sangele.

Mai zicea ca se simte ca o vrabiuta care a nimerit, din greseala(sau poate din neatentie, lasandu-se furata de albastrul cerului) intr-o camera rece si intunecata. Se simtea la fel de zbuciumata si de speriata incercand, cu inima cat un purice, zvacnindu-i in gat, sa gaseasca fereastra prin care aterizaze, dar lovindu-se necontenit de aceiasi pereti umezi si tavan negru.

Ca alteori se simte ca o musculita beata, zapacita, si ca tot ce si-ar dori ar fi un motan lenes si gras care sa o pazesca si, din cand in cand, s-o prinda in labuta lui si s-o aduca inapoi pe pamant, sa-i ciufuleasca un picut aripile, sa nu o lase chiar de capul ei, sa o ajute oferindu-i, chiar si fortat, un moment de ragaz, sa o-mblanzeasca si, de ce nu, poate chiar sa o-nvete sa toarca...si aici chiar avea un regret, amestecat cu tristete: ca era prea rapida pentru majoritatea motanilor.

M-am mai intalnit, cu diverse ocazii, cu fetita de-atunci si mereu vedeam acelasi lucru: o copila duioasa, joviala, cu multe vorbe si intentii bune, sincere, pentru toata lumea, mai putin pentru ea; dar toate pe acelasi fond neclintit de tristete a unei seri calde de vara...era tot o vrabiuta rapita de frumusetea amagitoare a cerului si aceeasi musculita care isi dorea un motan lenes si gras de la care sa-nvete sa toarca...

Recent, vazand ca n-o mai intalnesc in locurile obisnuite in care ne regaseam, m-am dus s-o caut; pe ea n-am mai gasit-o...dar am aflat ca dorintele i s-au indeplinit, intr-o alta ordine decat le-am relatat eu, dar s-au indeplinit...si mie nu-mi mai da pace un gand: daca ar fi stiut ce stiu eu acum, ca dorintele chiar se-mplinesc, daca nu uiti de ele, oare ce si-ar fi dorit altfel?

Asculta mai multe audio Muzica