Viciile Sunt Ereditare?

Care-i treaba cu viciile? Se pot oare mosteni? S-ar putea transmite, spre exemplu, pe linie paterna: de la tati, bunici si alti masculi din familie? Sau, pur si simplu, imitam ceea ce vedem? Exista tendinta asta si se dezvolta pe parcursul vietii datorita anumitor factori declansatori, medii prielnice sau pur si simplu se dobandeste? Are oare ereditatea o influenta atat de mare, sau totul se rezuma pana la urma la puterea noastra de a fi "oameni"...?

Se zice ca suma viciilor ramane constanta.Ii spuneam unui prieten acum ceva timp, cand m-a intrebat ce vicii am, ca eu n-am niciunul...cel putin asa-mi placea mie sa cred, in naivitatea mea, la momentul respectiv: ca nu am niciunul dintre viciile larg recunoscute ca atare - ma limitasem, bineinteles, numai la cele binecunoscute, de care avusesem grija sa scap intr-o tentativa de impodobire si indopare a orgoliului meu; iar el m-a spus ca e imposibil...ca orice ne inconjoara, orice ne place sau sustine viata intr-un fel sau altul, facandu-ne dependenti, poate fi numit viciu; si mi-a dat ca exemplu: aerul :) Mi-a gasit rapid, bineinteles, si un viciu...mai down to earth: cartile...si,cum era de asteptat, nu m-a deranjat sa ma numeasca vicioasa in cazul asta :))

Suntem dependenti de multe lucruri, mai mult sau mai putin recognoscibile ca vicii, dupa definitia impamantenita, si asta fie ca suntem constienti ori ba;

Oare viciul innobileaza? Stim multe cazuri de genii cazute in patima viciilor, care-si gaseau, astfel, inspiratia: alcool, droguri, sex, etc. Baudelaire, de exemplu,se ghida după motto-ul: "Întotdeauna să bei...îmbată-te constant. Doar îmbată-te". Sau Jack London, care scria primele 500 de cuvinte, dupa care trebuia sa bea ca sa poata termina. Jean Cocteau fuma opium. Stephen King nu-si putea explica aparitia unor volume ale sale, toate scrise sub influenta drogurilor. Charles Bukowski spunea despre alcool: “A bea este un lucru emoţional. Te scoate din cotidian şi din propriul corp şi te arunca în zid. Am sentimentul că băutura este o formă de sinucidere, dar care îţi dă şansa să te întorci la viaţă şi să o iei de la capăt a doua zi. Este ca şi cum te-ai omorî cu propria mână şi apoi renaşti. Presupun că am trăit deja zece sau cincisprezece mii de vieţi până acum". Marin Preda a murit datorita intoxicatiei cu alcool, si el fiind un mare amator de bautura, droguri si bordeluri. Cioran era dependent de cafea si tutun;

Dar ce se intampla cu ceilalti, care doar incearca sa-si defineasca poate un stil, sa epateze, sa iasa din cotidian, sa evadeze, sa le foloseasca ca pe un liant in relatiile interpersonale? Pentru ei ce rol au? Ce efecte au? Cat sunt de benefice sau daunatoare, la capat de linie?

Asculta mai multe audio Muzica

Frica are 15 centimetri

Un om care mergea noaptea pe un drum de munte a alunecat si, in ultima clipa, a reusit sa se prinda de o creanga care atarna deasupra stancii. Ingrozit, a strigat, dar nu i-a raspuns decat ecoul-nu avea cine sa-l auda. Disperat, s-a uitat in jos, dar singurul lucru pe care l-a vazut in noapte a fost haul fara fund de sub el. E lesne de inchipuit prin ce chin a trecut acel om toata noaptea: mainile ii amorteau, corpul ii transpira, stransoarea slabea si moartea il pandea in fiecare clipa.

Cum-necum, a rezistat pana a rasarit soarele; cand s-a uitat iarasi in jos, a inceput sa rada-nu exista niciun abis. La doar cincisprezece centimetri sub picioarele lui era o stanca destul de lata, pe care s-ar fi putut odihni toata noaptea, ar fi putut dormi linistit, in loc sa treaca prin tot acel cosmar cumplit.

...frica nu e mai adanca de 15 centimetri.Ramane la latitudinea noastra daca vrem sa ne agatam de creanga in continuare si sa ne transformam viata intr-un cosmar, sau daca vrem sa dam drumul crengii si sa stam pe picioarele noastre.

Asculta mai multe audio Muzica

Come Take My Hand

I know a place
where the sun's always shining,
with lovely flowers around everywhere.
Come take my hand,
I'll show you I'll guide you.
I know this place
it's deep down inside you.

I know a place
where people are not fighting,
with smiling faces around everywhere.
Come take my hand,
I'll show you I'll guide you.
I know this place
it's deep down inside you.

Come take my hand
I'll lead you just follow me.
To wonderland,
it's deep down inside of you.

Asculta mai multe audio Muzica

Jazz Ruining Girls

"Moral disaster is coming to hundreds of young American girls through the pathological, nerve-irritating, sex-exciting music of jazz orchestras, according to the Illinois Vigilance Association.

In Chicago alone, the association's representatives have traced the fall of 1,000 girls in the last two years to jazz music. Girls in small towns, as well as the big cities, in poor homes and rich homes, are victims of the weird, insidious, neurotic music that accompanies modern dancing.

The report says that the vigilance society has no desire to abolish dancing, but seeks to awaken the public conscience to the present danger and future consequences of jazz music.

That the weird, neurotic, sex stimulating strains of so-called jazz music result in a 'feeble-minded morality' is indicated in a study recently completed by the Illinois Vigilance Association....

Mid the distracting notes of the saxophone and the weird beat of the tom-tom was witnessed conduct not hitherto seen outside the old red light district.

In full view of the audience, which included many boys and girls apparently still in their teens, couples on the floor gave way to almost every form of indecency. Dancers violently threw their arms about each other, frequently assuming immoral postures.

Lights were lowered, and to the strains of syncopated music action that are indescribable took place. This is the full flowering - the fruition of modern erotic music, which has so crazed and befuddled the moral make-up of young people...."

From the New York American, based on an Illinois Vigilance Association Report printed in Chicago,1922.

Asculta mai multe audio Muzica

C.R.A.Z.Y.

Crazy, I'm crazy for feeling so lonely
I'm crazy, crazy for feeling so blue

I knew you'd love me as long as you wanted
And then someday you'd leave me for somebody new

Worry, why do I let myself worry?
Wond'ring what in the world did I do?

Crazy for thinking that my love could hold you
I'm crazy for trying and crazy for crying
And I'm crazy for loving you

Asculta mai multe audio Muzica

Ballroom To Hell

"She is now in the vile embrace of the Apollo of the evening. Her head rests upon his shoulder, her face is upturned to his, her bare arm is almost around his neck, her partly nude swelling breast heaves tumultuously against his, face to face they whirl on, his limbs interwoven with hers, his strong right arm around her yielding form, he presses her to him until every curve in the contour of her body thrills with the amorous contact. Her eyes look into his, but she sees nothing; the soft music fills the room, but she hears it not; he bends her body to and fro, but she knows it not; his hot breath, tainted with strong drink, is on her hair and cheek, his lips almost fierce, intolerable lust, gloat over her, yet she does not quail. She is filled with the rapture of sin in its intensity; her spirit is inflamed with passion and lust is gratified in thought. With the last low wail the music ceases, and the dance for the night is ended, but not the evil work of the night."
- From The Ballroom To Hell, by T. A. Faulkner, 1892
Regarding WALTZ :)

Edith Piaf- La Foule
Asculta mai multe audio Blog

I Wish...

O sa scriu astazi povestea unei fetite care ajunsese sa-si doreasca si sa creada ca i-ar fi mai bine daca n-ar mai fi; daca s-ar face una cu butucul pe care statea, sau cu radasca ale carei coarne ramificate le privea, dupa ce o lovisera din plin, in piept, in timp ce se plimba pe bicicleta ei cu coarne mai putin ramificate; de fapt, adevarul e ca nu era bicicleta ei, ii ramasese “mostenire” de la bunicul ei care nu mai avea cum sa pedaleze;

Era o seara cu luna aproape plina si vant caldut de iunie care-i flutura din cand in cand, pe la nari, parfumul aurit al florilor de tei; si mai era o seara din acea perioada de inceput de vara cand coleopterele ies sa socializeze la un nectar de vorba, si cand pe cer poti sa vezi o droaie de stele cazatoare.

Cand am intalnit-o, primul lucru pe care l-am citit in expresia chipului si trupului ei, incovoiat deasupra radastii, era o tristete resemnata;

Mi-a spulberat repede nelinistea...mi-a spus ca e, pur si simplu, obosita...ca o obosesc toti ochii atintiti asupra ei, ca o obosesc latina si geografia(la ce bun atatea puncte cardinale, spunea ea, si legende si forme geometrice roz, maro si verzi, cand ea, de fapt, nu vrea decat sa le cutreiere, nu sa-nvete definitii de pe-o harta), o obosesc noptile pe care trebuie sa le doarma, privirile pe care le simte-n ceafa, toti baietii care-i dau tarcoale, cu toate gesturile, privirile si povestile lor, atat de diferite si totusi atat de asemanatoare, mai mult sau mai putin rafinate dar care, in esenta, spuneau acelasi lucru; o oboseau toate asteptarile, explicite sau implicite, pe care le simtea ca pe niste muste agasante si ii provocau iritatii invizibile pe toata pielea, de parca o ceata de tantari ar fi incercat sa-i suga tot sangele.

Mai zicea ca se simte ca o vrabiuta care a nimerit, din greseala(sau poate din neatentie, lasandu-se furata de albastrul cerului) intr-o camera rece si intunecata. Se simtea la fel de zbuciumata si de speriata incercand, cu inima cat un purice, zvacnindu-i in gat, sa gaseasca fereastra prin care aterizaze, dar lovindu-se necontenit de aceiasi pereti umezi si tavan negru.

Ca alteori se simte ca o musculita beata, zapacita, si ca tot ce si-ar dori ar fi un motan lenes si gras care sa o pazesca si, din cand in cand, s-o prinda in labuta lui si s-o aduca inapoi pe pamant, sa-i ciufuleasca un picut aripile, sa nu o lase chiar de capul ei, sa o ajute oferindu-i, chiar si fortat, un moment de ragaz, sa o-mblanzeasca si, de ce nu, poate chiar sa o-nvete sa toarca...si aici chiar avea un regret, amestecat cu tristete: ca era prea rapida pentru majoritatea motanilor.

M-am mai intalnit, cu diverse ocazii, cu fetita de-atunci si mereu vedeam acelasi lucru: o copila duioasa, joviala, cu multe vorbe si intentii bune, sincere, pentru toata lumea, mai putin pentru ea; dar toate pe acelasi fond neclintit de tristete a unei seri calde de vara...era tot o vrabiuta rapita de frumusetea amagitoare a cerului si aceeasi musculita care isi dorea un motan lenes si gras de la care sa-nvete sa toarca...

Recent, vazand ca n-o mai intalnesc in locurile obisnuite in care ne regaseam, m-am dus s-o caut; pe ea n-am mai gasit-o...dar am aflat ca dorintele i s-au indeplinit, intr-o alta ordine decat le-am relatat eu, dar s-au indeplinit...si mie nu-mi mai da pace un gand: daca ar fi stiut ce stiu eu acum, ca dorintele chiar se-mplinesc, daca nu uiti de ele, oare ce si-ar fi dorit altfel?

Asculta mai multe audio Muzica