I know a place where the sun's always shining, with lovely flowers around everywhere. Come take my hand, I'll show you I'll guide you. I know this place it's deep down inside you.
I know a place where people are not fighting, with smiling faces around everywhere. Come take my hand, I'll show you I'll guide you. I know this place it's deep down inside you.
Come take my hand I'll lead you just follow me. To wonderland, it's deep down inside of you.
"Moral disaster is coming to hundreds of young American girls through the pathological, nerve-irritating, sex-exciting music of jazz orchestras, according to the Illinois Vigilance Association.
In Chicago alone, the association's representatives have traced the fall of 1,000 girls in the last two years to jazz music. Girls in small towns, as well as the big cities, in poor homes and rich homes, are victims of the weird, insidious, neurotic music that accompanies modern dancing.
The report says that the vigilance society has no desire to abolish dancing, but seeks to awaken the public conscience to the present danger and future consequences of jazz music.
That the weird, neurotic, sex stimulating strains of so-called jazz music result in a 'feeble-minded morality' is indicated in a study recently completed by the Illinois Vigilance Association....
Mid the distracting notes of the saxophone and the weird beat of the tom-tom was witnessed conduct not hitherto seen outside the old red light district.
In full view of the audience, which included many boys and girls apparently still in their teens, couples on the floor gave way to almost every form of indecency. Dancers violently threw their arms about each other, frequently assuming immoral postures.
Lights were lowered, and to the strains of syncopated music action that are indescribable took place. This is the full flowering - the fruition of modern erotic music, which has so crazed and befuddled the moral make-up of young people...."
From the New York American, based on an Illinois Vigilance Association Report printed in Chicago,1922.
"She is now in the vile embrace of the Apollo of the evening. Her head rests upon his shoulder, her face is upturned to his, her bare arm is almost around his neck, her partly nude swelling breast heaves tumultuously against his, face to face they whirl on, his limbs interwoven with hers, his strong right arm around her yielding form, he presses her to him until every curve in the contour of her body thrills with the amorous contact. Her eyes look into his, but she sees nothing; the soft music fills the room, but she hears it not; he bends her body to and fro, but she knows it not; his hot breath, tainted with strong drink, is on her hair and cheek, his lips almost fierce, intolerable lust, gloat over her, yet she does not quail. She is filled with the rapture of sin in its intensity; her spirit is inflamed with passion and lust is gratified in thought. With the last low wail the music ceases, and the dance for the night is ended, but not the evil work of the night." - From The Ballroom To Hell, by T. A. Faulkner, 1892 Regarding WALTZ :)
O sa scriu astazi povestea unei fetite care ajunsese sa-si doreasca si sa creada ca i-ar fi mai bine daca n-ar mai fi; daca s-ar face una cu butucul pe care statea, sau cu radasca ale carei coarne ramificate le privea, dupa ce o lovisera din plin, in piept, in timp ce se plimba pe bicicleta ei cu coarne mai putin ramificate; de fapt, adevarul e ca nu era bicicleta ei, ii ramasese “mostenire” de la bunicul ei care nu mai avea cum sa pedaleze;
Era o seara cu luna aproape plina si vant caldut de iunie care-i flutura din cand in cand, pe la nari, parfumul aurit al florilor de tei; si mai era o seara din acea perioada de inceput de vara cand coleopterele ies sa socializeze la un nectar de vorba, si cand pe cer poti sa vezi o droaie de stele cazatoare.
Cand am intalnit-o, primul lucru pe care l-am citit in expresia chipului si trupului ei, incovoiat deasupra radastii, era o tristete resemnata;
Mi-a spulberat repede nelinistea...mi-a spus ca e, pur si simplu, obosita...ca o obosesc toti ochii atintiti asupra ei, ca o obosesc latina si geografia(la ce bun atatea puncte cardinale, spunea ea, si legende si forme geometrice roz, maro si verzi, cand ea, de fapt, nu vrea decat sa le cutreiere, nu sa-nvete definitii de pe-o harta), o obosesc noptile pe care trebuie sa le doarma, privirile pe care le simte-n ceafa, toti baietii care-i dau tarcoale, cu toate gesturile, privirile si povestile lor, atat de diferite si totusi atat de asemanatoare, mai mult sau mai putin rafinate dar care, in esenta, spuneau acelasi lucru; o oboseau toate asteptarile, explicite sau implicite, pe care le simtea ca pe niste muste agasante si ii provocau iritatii invizibile pe toata pielea, de parca o ceata de tantari ar fi incercat sa-i suga tot sangele.
Mai zicea ca se simte ca o vrabiuta care a nimerit, din greseala(sau poate din neatentie, lasandu-se furata de albastrul cerului) intr-o camera rece si intunecata. Se simtea la fel de zbuciumata si de speriata incercand, cu inima cat un purice, zvacnindu-i in gat, sa gaseasca fereastra prin care aterizaze, dar lovindu-se necontenit de aceiasi pereti umezi si tavan negru.
Ca alteori se simte ca o musculita beata, zapacita, si ca tot ce si-ar dori ar fi un motan lenes si gras care sa o pazesca si, din cand in cand, s-o prinda in labuta lui si s-o aduca inapoi pe pamant, sa-i ciufuleasca un picut aripile, sa nu o lase chiar de capul ei, sa o ajute oferindu-i, chiar si fortat, un moment de ragaz, sa o-mblanzeasca si, de ce nu, poate chiar sa o-nvete sa toarca...si aici chiar avea un regret, amestecat cu tristete: ca era prea rapida pentru majoritatea motanilor.
M-am mai intalnit, cu diverse ocazii, cu fetita de-atunci si mereu vedeam acelasi lucru: o copila duioasa, joviala, cu multe vorbe si intentii bune, sincere, pentru toata lumea, mai putin pentru ea; dar toate pe acelasi fond neclintit de tristete a unei seri calde de vara...era tot o vrabiuta rapita de frumusetea amagitoare a cerului si aceeasi musculita care isi dorea un motan lenes si gras de la care sa-nvete sa toarca...
Recent, vazand ca n-o mai intalnesc in locurile obisnuite in care ne regaseam, m-am dus s-o caut; pe ea n-am mai gasit-o...dar am aflat ca dorintele i s-au indeplinit, intr-o alta ordine decat le-am relatat eu, dar s-au indeplinit...si mie nu-mi mai da pace un gand: daca ar fi stiut ce stiu eu acum, ca dorintele chiar se-mplinesc, daca nu uiti de ele, oare ce si-ar fi dorit altfel?
Bessie Anderson Stanley wrote a poem in 1904 entitled "Success." It reads:
He has achieved success who has lived well, loved much and laughed often; Who has enjoyed the trust of pure women, the respect of intelligent men and the love of little children; Who has filled his niche and accomplished his task; Who has never lacked appreciation of Earth's beauty or failed to express it; Who has left the world better than he found it, Whether an improved poppy, a perfect poem, or a rescued soul; Who has always looked for the best in others and given them the best he had; Whose life was an inspiration; Whose memory a benediction.
"În lumea păcatului perfecţiunea nu se încheagă. Se cuvine aşadar să avem un nou ideal: idealul nostru să nu fie perfecţiunea - generatoare de băi de sânge, opresiune, intoleranţă, închisori, torturi şi lagăre -, ci dimpotrivă, imperfecţiunea. Să recunoaştem că, lumeşte, suntem limitaţi şi să tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune cât mai puţin rea, singura cu putinţă aici." Nicolae Steinhardt în "Jurnalul fericirii".
Someone to count on in a world ever changin' Here I am, stop where you standin'. What you need is a lover, someone to take over Oh baby don't look any further.
Strange when you think of the chances that we've both been in a state of mind. Too cool to be careless. Looking for the right thing. Oh baby don't look any further.
Tonight (tonight) we're gonna taste a little paradise. Rockin' all night long. Rockin' all night long. Daylight (daylight) I'll still be looking in your heavenly eyes.
"- Ce faci Otilia? - Uite-l astept pe Fat Frumos... - Pai tu nu stii ca Fat Frumos nu exista? - Ba da, dar m-am hotarat sa-mi traiesc viata in basme. Realitatea ma deprima...plus ca barbatii din ziua de azi nu mai stiu sa se joace cu cuvintele, sa cucereasca, sa lase femeile fara aer... - Poate pentru ca femeile au devenit mult prea directe si nu-i mai lasa... - Poate...oricum...nu mai conteaza. - Auzi Otilia, tu esti fericita? - Auzi, tu n-ai alta treaba decat sa vorbesti cu mine? - Imi place sa vorbesc cu tine. Imi vine greu sa te las in pace. - Esti un prost. Hai lasa-ma...de fapt, tu esti fericit? - Nu. Iubesc o fata care nu ma vrea. - Asa se intampla mereu. - De ce spui asta? - Pentru ca eu te iubesc pe tine, iar tu nu ma vrei."
Detest indiferenta, pasivitatea, instinctul exacerbat de autoconservare, "mersul pe burta", ipocrizia, minciuna, viclenia, agresivitatea gratuita si lacomia oamenilor.
Detest in mod special molestatorii de copii...da, da, toti parintii aia model care ranjesc in fata musafirilor cand isi roaga mieros copilul, proaspat calcat in picioare si dat cu capul de perete, sa recite poezia aia a lui frumoasa, stie el care...n-are cum s-o uite prea curand, doar l-a costat atat ca s-o-nvete; Detest oamenii care trec pe strada si se uita in scarba la un cersetor batran si handicapat; Detest toti idiotii care lipesc cozile a doi caini si grohaie multumiti de isprava lor; Detest libidinosii care-si lasa prohabul desfacut, iti inghesuie sanii in palmele lor pofticioase sau iti baga mana intre picioare, soptindu-ti gafait ce ti-ar face ei, acolo; Detest retardatii care trec pe langa o batrana daramata de un infarct, se uita doua clipe cu ochii cat cepele, ca si cum habar n-ar avea pe ce lume traiesc, si merg mai departe, nu inainte de a se mai uita o data peste umar, ca sa se asigure ca nu li s-a parut;
Detest oamenii nepasatori. Dar mai mult ii detest pe cei carora le pasa dar nu au curajul sa o spuna, s-o arate; nepasarea ucide...asta suna a campanie sociala, stiu...dar asa simt eu, ca(ne)ucide, incet si sigur; Detest baltile de sange pe care le vad in zapada asta orbitoare si toata rautatea si pasivitatea pe care mi le reamintesc; Detest si darele invizibile de sange pe care le las in urma mea; Parc-as fi Alba ca Zapada...
Asta este cantecul pe care nu l-am scris niciodata, nu l-am fredonat vreodata cand eram fericita sau cand ma intindeam la umbra unui nuc, printre gargarite si ierburi, nu l-am ascultat niciodata dupa ce am facut dragoste, in nici una dintre diminetile lenese ale vietii mele, nici cand plangeam din cauza iubirii mele...dar a fost mereu cu mine, l-am avut mereu, propria mea coloana sonora din spatele fiecarei imagini. Daca as fi fost o pasare, asta as fi cantat. E cantecul meu.
In ultima perioada am (re)experimentat cum se simte sa fii prost; imbecil; idiot la modul cel mai onest. Ca atunci cand iei un om, il pui sa vorbeasca in fata unei multimi si dintr-o data devine tampit; dintr-o data uita tot, nu poate sa scoata o vorba sau, daca reuseste sa vorbeasca, vorbirea lui nu e fireasca, nu curge; il stiai pe omul ala, stiai ca poate sa se exprime foarte cursiv, si totusi ce s-a intamplat? Cum de are mintea un blank total? Cum de i-au zburat toate gandurile si acum e numai liniste si pace?
Cred ca am gasit un raspuns la asta: acum e in joc eul lui, se straduieste sa se achite foarte bine de sarcina care i-a fost data; constiinta de sine devine o slabiciune;
Da-ti silinta sa faci ceva perfect si n-o sa iasa perfect; cu cat devii mai constient de tine, de ce faci, cu atat te daruiesti mai putin; si cum ai putea? esti atat de atent la tine, ti-e frica mereu sa nu faci vreo greseala; o parte din tine danseaza iar o alta sta deoparte si critica; te simti, pe buna dreptate, divizat.
Cat despre mine...:) In ultima vreme scriu mult, des, prost, pe unde-apuc si degeaba. Cred ca se intampla des sa capeti usurinta in a face un lucru si sa ramai fara resurse sub alt aspect. Spre exemplu, acum mi-ar fi usor sa vorbesc in fata unui public numeros, dar daca ma pui in fata unui cerc restrans sau, mai rau, in fata unei singure persoane, ma blochez; daca, pe deasupra, persoana respectiva inseamna ceva mai mult pentru mine, gata!pan-aici! sunt idiotenia in forma pura; forma absoluta.
Spun ce nu gandesc, fac ce nu simt; aveam atatea lucruri de spus, de impartasit: pareri, dorinte, indoieli, reprosuri...si cand ajung in fata acelei persoane, le-am pierdut pe toate; si nu e un proces lent, nu le simt cum se duc, cum se strecoara, ca in cazul altor lucruri; pur si simplu imi dau seama ca nu mai sunt; deschid gura si nu mai iese nimic, iar mintea e goala.
Dar cel mai rau, totusi, e cand vreau sa spun ceva si imi iese cu totul altceva, chiar contrariul; cand imi doresc atat de tare sa fac ceva incat ajung sa nu-l mai fac deloc sau, mai rau, sa fac o mare prostie; prostie pe care, pe moment, o simt ca pe o eliberare, ca pe o implinire iar, dupa ce se consuma, ma izbeste realitatea: de fapt nu asta vroiam, nu aici, nu acum, nu cu tine...si-apoi: te loveste regretul cu toata forta lui, fix in piept, incat ti-e greu sa mai respiri.
Cineva-mi spunea ca sunt indragostita si de-aici atata stangacie; eu ii zic ca asta e, oricum, in mare, starea mea generala. degeaba.
Nu-i asa ca printesele nu sunt naive, nu au dureri, nu vorbesc in timp ce mananca, nu tipa, nu arata cu degetul, nu fac gafe, stiu sa-si ceara scuze cand gresesc, nu-si pierd cumpatul sau increderea, nu fumeaza, nu rad cu gura pana la urechi, nu sunt vanitoase, nu vorbesc niciodata vulgar, le e usor sa ierte, fac numai sex protejat si cu lumina stinsa, nu au orgolii marunte, stiu sa-si exprime clar sentimentele, accepta cu usurinta adevarul, nu merg desculte pe strada, nu le plac obscenitatile soptite la ureche, nu umbla fara umbrela prin ploaie, nu neglijeaza recomandarile medicului, nu dorm pana la pranz, nu intarzie la intalniri, nu sunt vreodata agresate sau hartuite, nu amana inevitabilul, nu le e teama, stiu cand si pe cine iubesc, nu se prefac ca nu aud, nu accepta compromisuri, nu fac pe nimeni sa se simta respins, nu se lasa inselate, nu se simt folosite, nu mint, nu au ganduri haotice, nu se simt tulburate, stiu intotdeauna ce vor, nu se prefac ca le e bine atunci cand le e mai rau, nu se intristeaza, nu se lasa pipaite, ci doar mangaiate, nu le e frica sa iubeasca, se spala pe dinti dupa fiecare masa, stiu sa se abtina atunci cand trebuie, iau mereu atitudine cand se simt jignite, stiu sa se lase iubite, nu le e teama de respingere, isi cunosc limitele in tot ce fac, nu le clocoteste sangele, nu se lasa abuzate, nu au tendinte criminale, nu se indragostesc nebuneste, nu se intristeaza, nu vomita, nu vorbesc aiurea, nu ranesc prosteste, nu se razbuna niciodata, sunt mereu constiente de ce spun/fac si de consecinte, nu se lasa manipulate, nu gesticuleaza prea mult, au mereu pregatita o replica isteata, au raspuns la orice intrebare, sunt diplomate si mereu gratioase, au grija sa nu-si pateze rochita...?
Femeile vorbesc pe ocolite. Vorbirea pe ocolite presupune, de obicei, o exprimare care cuprinde ceva de genul "oarecum", "intr-o oarecare masura", "cam asa ceva", "un pic"... Pacat ca nu functioneaza in cazul barbatilor...sau poate nu.
Sa facem un exercitiu de imaginatie: inchipuiti-vi-l pe Winston Churchill ca ar fi abordat acest tip de discurs in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in incercarea de a-i motiva pe aliati impotriva lui Hitler: "Ne vom lupta cu ei pe malurile marii, sau ceva in genul asta, ne vom lupta cu ei un pic si pe campii si, intr-o oarecare masura, nu ne vom preda sau cam asa ceva" :)) N-ar mai fi fost acelasi lucru, nu?
"Odata nu i-am vorbit nevestei sase luni", spunea un comic. "N-am vrut s-o intrerup"
Draga Doamne Dumnezeule, anul acesta te rog trimite haine pentru toate femeile sarace de pe calculatorul fratelui meu mai mare. Amin.
Ce e căsătoria? “Căsătoria e când păstrezi fata şi nu trebuie să le-o mai dai înapoi părinţilor ei”- Eric, 6 ani
Ce fac îndrăgostiţii la prima întâlnire? “La prima întâlnire îşi spun numai minciuni unul altuia şi asta îi face suficient de interesaţi să se mai vadă şi a doua oară” – Martin, 10 ani “Nu fac decât să mănânce cotlete de porc cu cartofi prăjiţi şi vorbesc despre dragoste” – Craig, 9 ani
Care e vârsta potrivită pentru a te căsători? “Imediat ce termin grădiniţa, o să-mi caut o soţie ” – Bert, 5 ani “84 de ani – pentru că la vârsta asta nu trebuie să mai lucrezi şi ai tot timpul din lume să-l iubeşti pe celălalt” – Judy, 8 ani – trist, dar cam asa e...
Când se îndrăgostesc oamenii? “Nimeni nu ştie de ce se întâmplă, dar am auzit că are legătură cu felul în care miroşi. De asta parfumul şi deodorantul sunt aşa de cumpărate” – Jan, 9 ani “Când un om are pistrui şi găseşte pe altcineva care are pistrui” – Andrew, 6 ani “Mi se pare că trage cineva cu o săgeată în tine, sau ceva de genul ăsta, dar restul nu e chiar aşa de dureros” – Harlen, 8 ani - de fapt, e invers! :)
Cum e să te îndrăgosteşti? “E ca o avalanşă şi trebuie să alergi ca să te salvezi” – Roger, 9 ani “Dacă atunci când te îndrăgosteşti e ca atunci când înveţi cum să spui cuvinte pe litere, eu nu vreau. Îţi ia prea mult timp” – Leo, 7 ani
De ce se ţin îndrăgostiţii de mână? “Le e teamă să nu le cadă verighetele, pentru că au dat o grămadă de bani pe ele” – Gavin, 8 ani
Când poţi să săruţi pe cineva? “Nu ar trebui să săruţi niciodată o fată înainte de a avea suficienţi bani ca să-i cumperi un inel şi un videoplayer, pentru că o să vrea să vadă imagini de la nuntă” – Allan, 10 ani
Cum e mai bine: singur sau căsătorit? “E mai bine pentru fete să fie singure, dar nu şi pentru băieţi. Băieţii au nevoie de cineva să cureţe după ei” – Anita, 9 ani “Mă ia durerea de cap când mă gândesc la asta. Sunt doar un copil. Nu am nevoie de astfel de necazuri” – Will, 7 ani
Opinii sincere despre căsătorie “Sunt pentru dragoste, atâta timp cât nu se întâmplă când e Simpsons la televizor” – Anita, 6 ani “Dragostea te va găsi, chiar dacă încerci să te ascunzi de ea. Eu tot încerc să mă ascund de când aveam 5 ani, dar fetele mă găsesc orice-aş face” – Bobby, 8 ani “Nu mă grăbesc să mă îndrăgostesc. Clasa a IV-a mi se pare suficient de grea” – Regina , 10 ani “Dragostea e o prostie, dar s-ar putea să o încerc din când în când” – Floyd, 9 ani
Posts
