Stuck in the middle

In ultima perioada am (re)experimentat cum se simte sa fii prost; imbecil; idiot la modul cel mai onest. Ca atunci cand iei un om, il pui sa vorbeasca in fata unei multimi si dintr-o data devine tampit; dintr-o data uita tot, nu poate sa scoata o vorba sau, daca reuseste sa vorbeasca, vorbirea lui nu e fireasca, nu curge; il stiai pe omul ala, stiai ca poate sa se exprime foarte cursiv, si totusi ce s-a intamplat? Cum de are mintea un blank total? Cum de i-au zburat toate gandurile si acum e numai liniste si pace?

Cred ca am gasit un raspuns la asta: acum e in joc eul lui, se straduieste sa se achite foarte bine de sarcina care i-a fost data; constiinta de sine devine o slabiciune;

Da-ti silinta sa faci ceva perfect si n-o sa iasa perfect; cu cat devii mai constient de tine, de ce faci, cu atat te daruiesti mai putin; si cum ai putea? esti atat de atent la tine, ti-e frica mereu sa nu faci vreo greseala; o parte din tine danseaza iar o alta sta deoparte si critica; te simti, pe buna dreptate, divizat.

Cat despre mine...:) In ultima vreme scriu mult, des, prost, pe unde-apuc si degeaba. Cred ca se intampla des sa capeti usurinta in a face un lucru si sa ramai fara resurse sub alt aspect. Spre exemplu, acum mi-ar fi usor sa vorbesc in fata unui public numeros, dar daca ma pui in fata unui cerc restrans sau, mai rau, in fata unei singure persoane, ma blochez; daca, pe deasupra, persoana respectiva inseamna ceva mai mult pentru mine, gata!pan-aici! sunt idiotenia in forma pura; forma absoluta.

Spun ce nu gandesc, fac ce nu simt; aveam atatea lucruri de spus, de impartasit: pareri, dorinte, indoieli, reprosuri...si cand ajung in fata acelei persoane, le-am pierdut pe toate; si nu e un proces lent, nu le simt cum se duc, cum se strecoara, ca in cazul altor lucruri; pur si simplu imi dau seama ca nu mai sunt; deschid gura si nu mai iese nimic, iar mintea e goala.

Dar cel mai rau, totusi, e cand vreau sa spun ceva si imi iese cu totul altceva, chiar contrariul; cand imi doresc atat de tare sa fac ceva incat ajung sa nu-l mai fac deloc sau, mai rau, sa fac o mare prostie; prostie pe care, pe moment, o simt ca pe o eliberare, ca pe o implinire iar, dupa ce se consuma, ma izbeste realitatea: de fapt nu asta vroiam, nu aici, nu acum, nu cu tine...si-apoi: te loveste regretul cu toata forta lui, fix in piept, incat ti-e greu sa mai respiri.

Cineva-mi spunea ca sunt indragostita si de-aici atata stangacie; eu ii zic ca asta e, oricum, in mare, starea mea generala. degeaba.

VERONICAS - UNTOUCHED
Asculta mai multe audio Muzica