“Dragostea (a se citi „atractia sexuala”) este vicleşugul întrebuinţat de natură pentru a-şi atinge scopul, care nu este, în realitate, decât crearea unei fiinţe noi. Îndată ce voinţa speciei este satisfăcută, ea dispare şi, plăcerea individului risipindu-se, îl readuce la cruda realitate. De aceea, însuşi Eros este înfăţişat legat la ochi.” Arthur Schopenhauer
Iar cei fricoşi se plâng şi mor” - Lupta vieţii de George Coşbuc
Am fost întrebată şi mă întreb şi eu constant: ce înseamnă să trăieşti frumos, ce înseamnă fericirea pentru tine?
Încercând să-mi dau un răspuns la asta, l-am găsit la o veche slăbiciune de-a mea, de pe timpul verilor petrecute la ţară, la bunici: caii. Cum mi-am putut da seama ce înseamnă fericirea pentru mine, uitându-mă la nişte animale, de povară, pentru cei mai mulţi?
E simplu. Mă face fericită să pot să cresc ca un cal pur sânge.De ce? Pentru că aleargă cu ochelari de protecţie, pentru a-şi menţine privirea atentă înainte, fără a se lăsa distraşi. Pentru mi-am dat seama cât de important este să nu te laşi afectat de ceea ce alţii au de spus despre tine, să nu asculţi pe nimeni care te compară cu oricine altcineva(sau, şi mai rău, să faci tu singur asta) şi să-ţi vezi de drumul tău.
Pentru mine fericirea înseamnă a trăi aşa cum îţi place ţie, după regulile tale şi nu cum vor alţii. Înseamnă să nu renunţi la visele tale, să ştii în fiecare dimineaţă că ai pentru ce lupta; să îţi doreşti cu toată puterea acel ceva, să ţii cu dinţii de el în ciuda a ceea ce-ţi zic ceilalţi...asta te face fericit la sfârşitul zilei.
Să nu-i asculţi pe cei care cred că ştiu mai bine cum ar trebui să-ţi trăieşti viaţa, fără a avea ei înşişi rezultate de pe urma căii pe care ţi-o propun sau pe care au urmat-o ei înşişi, din inerţie.
Pentru că fiecare are şi trebuie să-şi găsească propriul drum....şi pentru că, aşa cum a spus şi Richard Branson: nu e păcat cum toţi ne naştem originali dar cumva, mai devreme sau mai târziu, ne transformăm în copii trase la indigo ale câtorva modele dezirabile de cetăţeni?
Mă simt fericită pentru că nu mi-e teamă de moarte; e un fenomen firesc pe care îl întâlneşti peste tot în natură, nu doar la grozava noastră specie umană. Am văzut-o în jurul meu, în forme mai mult sau mai puţin dizgraţioase şi am fost eu însămi aprope de ea; am aflat că, atunci când vine timpul, dacă ştii cum să o primeşti, poate fi ca o dulce toropeală şi un extaz mai mare decât orice altă senzaţie din timpul vieţii.
În schimb mi-e foarte teamă de un lucru: de viaţa trăită în zadar şi de regretul de la sfârşit că ai fi putut să faci atâtea, sau măcar să fi încercat şi n-ai făcut-o.
De ce se întâmplă asta cu cei mai mulţi dintre oameni?
- poate din cauza tendinţei naturale de a ne înfige rădăcinile în anumite situaţii personale, plăcute la un moment dat, şi încăpăţânării de a rămâne acolo, deşi lucrurile nu mai merg, siguranţă a rămas doar o iluzie şi satisfacţia nu mai există.
- din cauza obişnuinţei şi comodităţii;
- din cauza fricii de a lua decizii aşa cum ne taie capul(sau mai bine zis aşa cum ne îndeamnă instinctele) şi a le duce până la capăt în ciuda eforturilor uriaşe, a nervilor întinşi la maximum, a frământărilor draconice, a nesiguranţei şi tensiunii care simţi că te otrăvesc, a ocolişurilor şi amânărilor care fac şi ele parte din călătorie.
Fericirea nu cred că înseamnă a trăi, pur şi simplu, ci mai degrabă a fi în stare să mori pentru ceva, să renunţi oricând şi cu bucurie la viaţă în numele a ceva, în numele unui ideal, al tău, intim şi personal, şi nu al celorlalţi...pentru că cei mai mulţi doar supravieţuiesc, există.
Wells a fost întrebat odată:”Ce părere ai despre civilizaţie?”. Iar el, care tocmai îşi publicase cartea despre istoria lumii, a răspuns:”E o idee bună,dar cineva trebuie să facă ceva ca s-o tanspuna în realitate”.
Ceva ce nu m-a învăţat şcoală, ci am aflat de la un bătrân analfabet, e că măreţia nu stă în lucrul făcut, ci în pasiunea pe care o aduci în facerea acelui lucru.
...şi pentru că tot ce avem mai preţios la bătrâneţe sunt poveştile pe care o să le spunem, ţinându-ne nepoţii pe genunchi, toate întâmplările şi amintirile noastre cu bune şi rele, în care am fost aşa cum am ales să fim.
Aşa că...să ne punem ghetuţele de căţărat şi să pornim uşurel, dar cu avânt.
Ori de cate ori încercam sa facem ceva si eşuam, ajungem sa facem altceva...acesta este primul principiu al unui accident creativ.
Eşecul poate fi productiv doar daca nu ne concentram asupra lui ca asupra unui rezultat nedorit; in schimb, putem analiza procesul, componentele acestuia si cum putem sa le schimbam pentru a ajunge la un alt rezultat.
Sa nu ne intrebam "De ce am eşuat?" ci mai degrabă "Ce am reusit sa fac/creez?".
Avea in jur de 1.90, constitutie masiva, un munte de om cu barba carunta si deasa; parul naclait si privirea pierduta, amestec de umilinta, tristete, resemnare si dezgust. M-a vazut prin ceata groasa din bodega imbacsita de fum, la bar, cu o bere in fata pe care ma chinuiam sa o termin de doua ore.
Niciunul dintre noi nu ajunsese acasa in noaptea aceea; amandoi cu privirile bolnave de dor, ne-am apropiat, ca doua suflete ingemanate, fara o vorba. Ne-am vorbit putin, ne-am citit privirile, ne-am ascultat tacerile; intelegeam fiecare gand nerostit, stiam tot. Aveam o sensibilitate aparte, doua rani deschise, identice, care se cunosteau perfect...ne desparteau mai bine de 20 de ani.
Amandoi cu iluziile spulberate si bucati lipsa din suflet; parasiti fara sa stim de ce, promitandu-ne ca data viitoare o sa fie altfel...ca nu o sa mai credem in povesti nemuritoare; ca nu o sa mai risipim urmele de indoiala scuturand puternic din cap; ca nu o sa ne mai permitem naivitatea de a spera ca maine va fi altfel; ca o sa fim mai vigilenti cand banuiala se insinueaza, pentru ca, nu-i asa...instinctul nu te inseala cand e vorba de treburile inimii; ca n-o sa ne mai amagim crezand ca doar glumeste cand spune ca nu simte la fel...
Ne-am despartit spre dimineata, el plangand navalnic, fara speranta, ca un copil parasit de parinti la marginea unui drum, eu tinandu-mi curajul si pasind usor, simtindu-ma neinsufletit si crispat, ca un obiect fragil dintr-o sticla foarte subtire, gata sa se sparga la un pas mai apasat...si rugandu-ma sa fie pentru ultima oara... iubirea, bat-o vina!
Eu din instinct aleg acel barbat care ma forteaza sa imi arat puterea, care imi cere lucruri enorme, care nu imi pune la indoiala curajul sau taria, care nu ma considera naiva, care are curajul sa ma trateze ca pe o femeie.
I remember...walking around the streets at night I remember people talking about their lives One of us never made it home that night Drunken high got the better of her mind Jenny Died .......................... You can´t see when there´s sun in your eyes You're innocent You think everything is possible And nothings gonna get you baby Everything is touchable Nothing's gonna beat you in this life It's alright ......................... Holding hands Drinking cans in the orange light Summer breeze Feeling free Kissing the first time One of us never made it home that night...
"If you will suck my soul, I will lick your funky emotions"...versurile de inceput ale piesei “Mommy, What’s a Funkadelic ?” m-au facut sa descopar, intamplator, o trupa cu un sound puternic si dramatic, de care m-am indragostit brusc si, probabil, pentru mult timp de-acum incolo.
Avandu-l pe unul din inovatorii funk-ului in frunte, George Clinton, Funkadelic s-au facut cunoscuti in anii ’70. Titulatura aleasa vorbeste de la sine: canta mult prea complex incat sa poata fi redusi doar la stilul funk. Au facut, se pare, de-a lungul carierei combinatii surpinzatoare de rock cu gospel si soul iar terminatia numelui te duce, pe buna dreptate, cu gandul la moda psihedelica a acelor ani, pe care o impletesc superb cu ritmurile de funk.
"Maggot Brain” este albumul pe care revista Rolling Stones l-a clasat, în 2003, printre cele mai bune 500 ale tuturor timpurilor. Despre piesa cu acelasi nume, rafinata si, parca, adusa de pe alta lume, legenda spune ca George Clinton l-a rugat pe chitaristul formatiei (considerat de contemporani ca fiind comparabil cu Hendrix) sa compuna un blues in memoria fratelui sau pe care il gasise mort in camera sa. Rezultatul a fost inclus mai tarziu in compilatia top 100 guitar solos.
Funkadelic este trupa care a pus bazele funk-ului si a influentat artisti precum Jackson 5 sau Red Hot Chili Peppers. Daca te gândesti la cat de sofisticat si de expresiv suna, ai putea crede ca istoria muzicii a fost putin nedreapta cu cei de la Funkadelic pentru ca nu le-a oferit celebritea pe care, poate, o meritau in randul publicului larg...probabil ca pentru altii au ingrosat demult randurile clasicilor, dar eu trebuie sa recunosc ca il aveam cap de afis pe James Brown pentru stilul funk.
I can't stop this feeling I've got, I know who I am and I know what I'm not, I know where I've been and I know what I've lost But I cant stop this feeling I've got Wasn't looking ahead and I heard Didn't I see, didn't I learn And I don't know what you mean to me But I'm starting to think its just a mystery ............................... Ah you don't really look so easy You spend a lifetime looking for someone And then they come and you're just so uneasy You get the feeling that if I don't come Then there's one more story be on your way .............................. Same old story same old me And I don't know what you mean to me But I'm starting to think its just a mystery Ive got to admit its just a mystery
In our life, we meet all kinds of people. Some come into our lives and quickly go, some stay for awhile and we are never the same. Some we never think about again. Some, we wonder what happened to them. There are some that we wonder if they ever think about us. And there are some we wish we never have to think about again...but we do.
Wait, wait for the dawn my dear Wait till the sun gets here And you will wait too long, he will be gone Wait, wait till the sun shines through Wait till the sky is blue And you will wait too long, he will be gone, he will be gone
Wait, wait till the signs are right Wait till the perfect time And you will wait too long he will be gone, he will be gone
Wait till you don't doubt no more Wait till you know for sure And you will wait too long he will be gone now
"I want out of the labels. I don't want my whole life crammed into a single word. A story. I want to find something else, unknowable, some place to be that's not on the map. A real adventure. A spinx. A mystery. A blank. Unknown. Undefined.” Chuck Palahniuk
Daca lumea ar fi un puzzle, oare cum ar reaseza fiecare dintre noi bucatile? N-ar renunta la rau, nu...e adevarat, ca sa apreciezi dulcele trebuie mai intai sa stii cum se simte amarul, saratul si acreala;
In lumea mea oamenii aud culori si vad sunete; cu totii suntem fiinte desavarsite spiritual si mi se intampla doar o data la 12 ani sa ma intreb daca mintea babuinica a unor oameni intelege conceptul de respect; In lumea mea nu te-ai gandi ca altruismul si capacitatea ta de a tolera prea multe mitocanii si minciuni ar putea fi de vina pentru dezamagirile de care ai parte...
E lumea in care nu ajungi sa-ti doresti sa fii indiferent, ignorant, capabil sa-ti controlezi sentimentele la sange...pentru ca atunci realizezi ca nu mai esti in stare sa simti nici binele, nici frumosul...De fapt, adevarul este ca nu putem fi rai si nesimtiti cu oamenii de care ne pasa...adica putem fi, dar ori din prea multa iubire, ori pe termen foarte scurt si apoi regretam.
Daca as avea puterea sa modelez lumea pentru o zi, as da copiilor optiunea de a-si alege parintii...exact ca in Cartea Tibetana a Mortilor, fiecare constiinta, fiecare suflet, ar avea posibilitatea, inainte de a (re)intra in lumea fizica, sa observe mai multe cupluri facand dragoste, si sa aleaga acea pereche din care simte ca ar vrea sa se nasca.
As mai vrea sa existe si locuri speciale in care sa invatam, de mici, ca iubirea nu inseamna doar pasiune, ci si daruire, toleranta, abandon, renuntarea la atata vanitate.
Ar trebui, poate, sa existe si mai multe sarbatori, precum Craciunul sau Pastele,ca sa ne amintim mai des sa renuntam la orgolii, vorbe urate, resentimente si tristeti. Desi...Craciunul nu vine cu minuni, oricat de mult ne-ar placea sa credem in desenele lui Disney, si nici nu aduce schimbari in persoane. Sarbatorile astea au doar mari promisiuni etice si morale, doar contracte nescrise despre bunatate, pretuire, daruire si iertare. Craciunul doar ne arunca sare in ochi cat sa nu putem vedea adevarul pe final de an...e o conventie comerciala buna pentru vanzatori.
In lumea mea sentimentele sunt impartasite; e lumea in care cu totii cautam, provocam si pretuim clipele de magie, oricat de naiv ar suna asta.
Care-i treaba cu viciile? Se pot oare mosteni? S-ar putea transmite, spre exemplu, pe linie paterna: de la tati, bunici si alti masculi din familie? Sau, pur si simplu, imitam ceea ce vedem? Exista tendinta asta si se dezvolta pe parcursul vietii datorita anumitor factori declansatori, medii prielnice sau pur si simplu se dobandeste? Are oare ereditatea o influenta atat de mare, sau totul se rezuma pana la urma la puterea noastra de a fi "oameni"...?
Se zice ca suma viciilor ramane constanta.Ii spuneam unui prieten acum ceva timp, cand m-a intrebat ce vicii am, ca eu n-am niciunul...cel putin asa-mi placea mie sa cred, in naivitatea mea, la momentul respectiv: ca nu am niciunul dintre viciile larg recunoscute ca atare - ma limitasem, bineinteles, numai la cele binecunoscute, de care avusesem grija sa scap intr-o tentativa de impodobire si indopare a orgoliului meu; iar el m-a spus ca e imposibil...ca orice ne inconjoara, orice ne place sau sustine viata intr-un fel sau altul, facandu-ne dependenti, poate fi numit viciu; si mi-a dat ca exemplu: aerul :) Mi-a gasit rapid, bineinteles, si un viciu...mai down to earth: cartile...si,cum era de asteptat, nu m-a deranjat sa ma numeasca vicioasa in cazul asta :))
Suntem dependenti de multe lucruri, mai mult sau mai putin recognoscibile ca vicii, dupa definitia impamantenita, si asta fie ca suntem constienti ori ba;
Oare viciul innobileaza? Stim multe cazuri de genii cazute in patima viciilor, care-si gaseau, astfel, inspiratia: alcool, droguri, sex, etc. Baudelaire, de exemplu,se ghida după motto-ul: "Întotdeauna să bei...îmbată-te constant. Doar îmbată-te". Sau Jack London, care scria primele 500 de cuvinte, dupa care trebuia sa bea ca sa poata termina. Jean Cocteau fuma opium. Stephen King nu-si putea explica aparitia unor volume ale sale, toate scrise sub influenta drogurilor. Charles Bukowski spunea despre alcool: “A bea este un lucru emoţional. Te scoate din cotidian şi din propriul corp şi te arunca în zid. Am sentimentul că băutura este o formă de sinucidere, dar care îţi dă şansa să te întorci la viaţă şi să o iei de la capăt a doua zi. Este ca şi cum te-ai omorî cu propria mână şi apoi renaşti. Presupun că am trăit deja zece sau cincisprezece mii de vieţi până acum". Marin Preda a murit datorita intoxicatiei cu alcool, si el fiind un mare amator de bautura, droguri si bordeluri. Cioran era dependent de cafea si tutun;
Dar ce se intampla cu ceilalti, care doar incearca sa-si defineasca poate un stil, sa epateze, sa iasa din cotidian, sa evadeze, sa le foloseasca ca pe un liant in relatiile interpersonale? Pentru ei ce rol au? Ce efecte au? Cat sunt de benefice sau daunatoare, la capat de linie?
Un om care mergea noaptea pe un drum de munte a alunecat si, in ultima clipa, a reusit sa se prinda de o creanga care atarna deasupra stancii. Ingrozit, a strigat, dar nu i-a raspuns decat ecoul-nu avea cine sa-l auda. Disperat, s-a uitat in jos, dar singurul lucru pe care l-a vazut in noapte a fost haul fara fund de sub el. E lesne de inchipuit prin ce chin a trecut acel om toata noaptea: mainile ii amorteau, corpul ii transpira, stransoarea slabea si moartea il pandea in fiecare clipa.
Cum-necum, a rezistat pana a rasarit soarele; cand s-a uitat iarasi in jos, a inceput sa rada-nu exista niciun abis. La doar cincisprezece centimetri sub picioarele lui era o stanca destul de lata, pe care s-ar fi putut odihni toata noaptea, ar fi putut dormi linistit, in loc sa treaca prin tot acel cosmar cumplit.
...frica nu e mai adanca de 15 centimetri.Ramane la latitudinea noastra daca vrem sa ne agatam de creanga in continuare si sa ne transformam viata intr-un cosmar, sau daca vrem sa dam drumul crengii si sa stam pe picioarele noastre.
Posts
